Uneori mai vechi e mai bine...

Am gasit o insiruire de poze despre vechiul Bucuresti, insotita de o coloana sonora foarte frumoasa si foarte reprezentativa in acelasi timp! M-am uitat atent dar nu mi-am dat seama : oare lumea era mai fericita fara net, telefonie mobila, televiziune si manele ? Oare era mai putin stresata? Sau oare doar stresurile erau altele ?
Nu stiu, dar oricum mi-au placut imaginile suficient de mult incat sa vi le impartasesc si voua... Vizionare placuta!

Genial de spontan..

Deci avem una bucata domnisoara reporterita interesata cum sa scape de matreata si una bucata domnisoara mai in varsta, cu batic, simpla in gandire dar cu o lovitura mortala! De senzatie interventia batranei! Felicitari , la tara s-a nascut inteligenta spontana!

Spectacol de rasete si lacrimi...

Imi luasem bilete la teatru, dupa cum am mentionat cu cateva zile in urma.. Consider ca am ramas oarecum dator cu cu un feedback in ceea ce priveste piesa POKER de Adrian Lustig! Am stat in primul rand ( doar acolo mai erau bilete ) si nu mi-a parut rau. Am avut ceva emotii, sperand din tot sufletul sa nu fie la fel de chinuitor ca la cinema...dar mi-a placut fiindca puteam sa imi intind picioarele cat vroiam si, cel mai important, ca am vazut reactia finala a actorilor la aplauzele prelungite . M-a impresionat piesa, o piesa atat de actuala, atat de bine construita in jurul societatii perfide in care traim . Niste (4) actori extraordinari si buni emitatori de emotii, rasete pe saturate ( glume cu tenta politica si sociala, dar si unele cu tenta sexuala) si o coloana sonora deosebit de hazlie( niste 'Ghita, te-astept diseara la portita", o bucata manelistica de "As da zile de la mine" etc)- toate acestea au fost ingredientele unei seri extrem de reusite .
Aaaa, si mai ales ca a fost ziua mamei mele si asta a facut parte din cadoul pentru ea ( a fost si ea martora oculara ).
Revenind la locurile noastre din primul rand , la final am vazut lacrimile din ochii lui George Mihaita....dupa 3 bis-uri deja ii venea sa planga! Emotionant , mai ales pentru un actor cu experienta lui, care a vazut sala plina de mii de ori... Si acum imi dau seama ca pentru actorul de teatru emotia este unica si la cote maxime la fiecare spectacol.. Iar adevarata hrana sufleteasca le este reunostinta publicului!
Felicitari... sunteti formidabili ! Ma inclin in fata voastra...

Hope of Deliverance...

Cu pete...

Omul este ca un caine dalmatian, doar ca noi astia mai bipezii nu ne nastem cu petele ci le adunam in timpul vietii! Facem alegeri, deseori sub impulsul instinctelor sau a fricii, si acestea se transforma in timp in pete...pete pe sufletul tau pe care le vei purta toata viata, fie ca le numesti regrete, esecuri sau pareri de rau.
Totul se rezuma la un singur lucru : sa ai putine pete negre pe fundalul imaculat...fiindca daca ai putin alb pe un fundal intunecat si negricios ar trebui sa iti pui cateva semne de intrebare!

Ma cultiv...

Am fost acum o saptamana la opereta "Liliacul"...sala era arhiplina, biletele s-au dat imediat, insa am avut noroc si am pus mana pe 2 locuri! M-a impresionat ( a fost prima data cand am mers la opereta) foarte tare orchestra,instrumentele care se auzeau foarte clar si foarte "cald", muzica intr-adevar cantata dupa note si cu foarte multa pasiune ( ca sigur nu canta pentru bani la ce "remuneratie dupa buget" au ), care te patrunde pana in suflet si care iti face pielea "gaina" . Actori tineri, cu bucuria jocului in suflet; o adaptare foarte actuala si reusita a piesei ( felicitari regizorului); spectatori cooperanti si captivati - toate acestea au fost ingredientele unei seri speciale! Si asa mi-am deschis apetitul - a urmat apoi o incercare de a merge la o piesa de teatru la TNB - "Dineu cu prosti", comedie foarte apreciata - dar la 2 zile de la deschiderea caselor nu mai erau bilete. M-am reorientat rapid si am gasit ultimele bilete la Teatrul de Comedie ( in primul rand, ca astea mai erau pe stoc ), la piesa "POKER", cu George Mihaita! Mai mult ca sigur o sa rad in hohote!
Insa marea bucurie o reprezinta faptul ca se gasesc cu greu bilete la teatru, opereta si alte spectacole de acest gen... lumea se reintoarce spre cultura, incepe sa aprecieze iar adevarata interactiune omulspectator - omulactor ( nu cea din cinematografe unde admiri la nesfarsit perfectiunea creata pe calculator) . Si ce poate fi mai frumos decat faptul ca fiecare piesa de teatru / opereta / etc este o reprezentatie personalizata! Asezat pe scaun, in sala, devii constinet ca tot ce se petrece pe scena este strict pentru placerea colectionarului de arta care savureaza unicitatea fiecarui cuvant, fiecarui gest, fiecarei piesa!

Umbre de oameni...

M-am trezit in acelasi timp cu soarele, deranjati prea matinal de aceeasi sonerie romantica, si anume un inceput intrumental de Wicked Game a lu' unu' Chris si Isaak parca! Si stau adormit la birou, realizand cat de mic sunt.. Imi doresc sa fiu mai mare, atat de mare astfel incat sa ii pot batea si eu soarelui in ochi , sa il orbesc putin, exact cum imi face el mie! Sa il vad cum strange din ochi, cum incearca sa se uite la mine printre pleoapele stranse, si sa mormaie printre buzele-i fierbinti " Ca la mine ma pot uita, dar la Cristi ba" .
Dar sa nu mai pomenim soarele ca incepe sa sughite cu explozii solare, plus ca nu imi place ca este cel mai mare furnizor de umbre! Umbrele ascund mereu cate ceva, sunt rautacioase si perfide! Si tindem toti sa fim mai mult umbre de oameni decat oameni.... Il las in pace si-mi scufund simturile in aroma de cafea la filtru, drogul meu de zi cu zi .Azi parca e mai buna ca ieri, si maine va fi cu siguranta mai buna ca azi - si cafeaua, si ziua! De ce? Sincer sa fiu , nu stiu...dar imi place sa fiu optimist!
A plecat soarele...s-a ascuns dupa un stalp! Mai mult ca sigur este si el un copil jucaus... M-as juca cu el dar parca am uitat sa fiu copil...

Noaptea la veverite...

Saracul Costica....

Biberonul cu povesti...

Niciodata nu mi-au placut povestile alea fade de cand eram piticut… Nu imi placeau si gata! Le ascultam plictisit, ca si cand ar fi fost un job de bebelus ascultator...un bebelus mai mare, ma rog, dar tot ascultator . Mai tarziu putin, dupa ce s-a nascut frati-miu, am trecut de partea cealalta a baricadei si a trebuit ca povestitor sa fac ceea ce nu imi placea deloc – sa repet vesnicele “trei iezi cucuieti, usa mamii descuieti” sau “cucurigu boieri mari, dati punguta cu 2 bani” . Insa am ales sa-mi compun singur scriptul si sa inventez tampenii mai copilaresti decat au putut gandi Fratii Grimm sau Petre Ispirescu in logica lor de oameni mari. Pe la 10-12 anisori eram liber in gandire, nefiind incatusat de prejudecatile si ideile preconcepute ale maturizarii.... si am dat frau imaginatiei , care a zburdat printre idei total ilogice pentru orice om trecut putin prin viata. Dar acolo, la varsta aia toate aveau un sens....Am trecut peste regulile moralizatoare pe care fiecare poveste ti le inspira mai subtil sau mai putin subtil ( lupul e rau si e pedepsit , binele intotdeauna invinge, etc ) si am treierat pe campiile aberatiilor cu o gratie extraordinara, aruncandu-i in urechi lu’ frati-miu niste super eroi nascuti in mizerie, impiedicati si prosti ca noaptea, dar care il faceau sa rada cu o pofta nebuna!
Mi-a facut o mare bucurie acum cateva zile cand, intr-o discutie oarecare, si-a adus aminte de o poveste inventata de mine si pe care i-o spuneam pe la 2-3 ani ( sau poate mai mult ).A fost o tresarire speciala, plina de placere...o placere chiar mai mare decat atunci cand , in momentul cand se satura el de baut lapte, ii luam biberonul si il terminam eu . Imi si aduc aminte cum stateam , amandoi intinsi in pat pe spate, eu asteptand la coada la biberon...si cu toate ca mama ma ruga cu cana plina de lapte in mana sa gust, tot biberonul ma tenta mai tare! Ehhh, viciile tineretii...si imi vine pofta nebuna sa mai fiu copil o data..macar inca o data!

Obsesia mea...

Uitece imi urla mie in cap de dimineata.... si culmea, ma energizeaza!

MR. NOBODY

Am vazut acum cateva zile filmul "MR. NOBODY" ! Un film extraordinar, foarte bine realizat, unul din filmele care iti raman in suflet si care iti naste niste semne de intrebare... Iti asterne viata in fata ochilor exact cum este - o insiruire de alegeri, bune sau rele, care te fac sa iti ansamblezi anii exact ca un puzzle colorat. Si la marele final, indiferent de ce reusesti sa faci, iti dai seama ca totul este o iluzie - esti captivul propriilor optiuni si ganduri!. Si daca uiti sa iti traiesti si bruma asta de viata cu care te-ai trezit pe cap, atunci chiar esti "MR. NOBODY"!
Uitati-va la film....este super!