Si bocancii zambeau...

Isi admira mandru varful inoroit al bocancilor…Zambea ! Ar fi fumat o tigara, din aia tare, bruta, cu filtrul atat de permisiv incat simtea nicotina cum isi facea de cap prin plamanii agitati ; doar ca de dragul ei renuntase . Lasase tigarile – si-a abandonat viciul undeva departe - intr-o clipa de nebunie cauzata de cele mai frumoase buze vazute vreodata...”Tipic masculin”, isi spuse in gand si isi admira iar varful bocancilor! Le zambi iar, si parca ii zambira si ei lui... “Am luat-o razna, e clar, ma conversez cu bocancii”..si in putinul luciu din lateral , acolo unde nici noroiul nu indraznise sa se puna, ii vazu iar buzele....
Nu avea chef de prea multe...Poate doar sa isi curete bocancii zambitori ; dar de ce sa ii curete daca erau atat de zambitori? Se gandea iar la ea, la parul ei usor carliontat...si la buzele arcuite si innebunitoare...si care luceau, exact ca bocancii lui in vremurile bune.
Obosise...dupa o zi lunga ca aceasta nu avea cum sa nu fie obosit. Incepuse dis-de-dimineata totul si fusese epuizant chiar si pentru bocancii lui plini de noroi...”Saracii, cate au suportat”. Dar ei ii zambeau, nepasatori in fata epuizarii lui .
Ar fi mers o tigara..Mai ales ca ea nu era acolo sa il vada! Sigur nu il vede; si nici nu o sa ii zica..Nu ar fi vrut sa o supere. Nu ar fi vrut sa ii vada buzele suparate...superbe buze. Se uita la bocancii murdari – ei nu il vor trada : “E secretul nostru”, le zise si le zambi complice...si de data asta i se paru ca ei nu i-au raspuns! Dar nu se ingrijora prea tare si se lasa iar prada fumului de tigara...dupa atat de mult timp fuma iar. Cele 3 zile de pauza i se pareau o eternitate...Era calm, sorbind prin filtru toata linistea din jurul lui .Avea nevoie de odihna..muncise atat de mult. Si bocancii ii zambira acum; si asa, plini de noroi, i se paru ca ei sunt cei mai buni prieteni ai lui si totodata cei mai buni pastratori de secrete din cati cunoscuse..
Privea fumul cum se ridica si visa...atata liniste in jur ! Epuizarea il mangaia usor , leganandu-l in mrejele somnului...visa cele mai frumoase buze pe care le vazuse vreodata!
Tresari brusc, speriat, din cauza unei bufnituri surde..Si bocancii erau mai agitati ca inainte, dar la fel de murdari .Buimac, privi lopata care inca se balanganea pe parchet , murdara si trista! Sarise noroi....fusese si ea muncita din greu si probabil atipise, se gandi el impaciuitor!
Privi pe geam, in gradina, spre pamantul ravasit....era liniste. Isi muta prieteneste privirea spre bocancii murdari si sopti : “Doarme , nu s-a trezit!”. Bocancii zambira .... Buzele au fost ale lui...doar ale lui . Nu le va mai imparti niciodata....cu nimeni!

O liniste vie..

Ploua. Atat de rece incat simtea cuburi de gheata cum i se preling pe piele...Alerga fara sa vada drumul, intr-o directie nestiuta de nimeni. Stia de ce fuge, dar nu stia unde si-ar gasi adapost.
Luna o biciuia din spate, schimonosind-o intr-o umbra groteasca ce aluneca pe radacinile copacilor. Picioarele o purtau departe, atat de departe incat pana si frica ramasese in urma, privind-o cu ochi speriati. Pe pleoapele grele gandurile stateau ciorchine, apasand-o atat de tare incat nu putea deschide ochii. Alerga spre intunecimea uda a imaginatiei, acolo unde nimeni nu mai avea acces . Ar fi vrut sa se impiedice si sa cada, sa se lase strivita pe urma de tavalugul senzatiilor si emotiilor ce o urmaresc haotic...
Si deodata, LINISTE! O liniste surda, ametitoare, acompaniata de bataile inimii. Pulsul ii mangaia venele...Se agatase cu atata disperare de viata la care dorise sa renunte atat de usor! Era alta liniste - o liniste vie,incurajatoare. Oare a primit ce merita....?

La un pas de liniste...

De la inaltimea asta ochii ii cadeau in gol peste tot ce se afla in jur. Privea, dar nu vedea nimic... gandurile zburau peste copacii proaspat inmuguriti, peste umbrele caselor pitice si triste, peste mersul taraganat al oamenilor confuzi. Era departe, mai departe decat ar fi zburat orice pasare, mai departe decat ar fi ajuns orice raza de soare.
Zbura lin, ca un balon proaspat dezlegat de piedicile meschine, si cu fiecare clipa se distanta tot mai mult de tot ce a insemnat viata . Isi vedea trecutul asternut in fata ochilor, ca o carte rasfoita , dar necitita pana la final . Ar mai fi vrut putin timp, cu toate ca nu stia ce ar fi facut cu el! Ar mai fi vrut o sansa, cu toate ca stia ca nu o merita....
Si se tot indeparta... dar simtea ca se apropie! Mai avea doar cateva greutati care o trageau usor in jos! Era atat de aproape, dar ii atarnau greu in suflet cateva pete. Si atunci , o lacrima ii brazda obrazul - o lacrima dureroasa, incinsa , acida! Ii parea rau acum ca a facut-o... dar parerile de rau nu tin locul batailor inimii!
Ramasese acolo, la un pas de liniste...