La un pas de liniste...

De la inaltimea asta ochii ii cadeau in gol peste tot ce se afla in jur. Privea, dar nu vedea nimic... gandurile zburau peste copacii proaspat inmuguriti, peste umbrele caselor pitice si triste, peste mersul taraganat al oamenilor confuzi. Era departe, mai departe decat ar fi zburat orice pasare, mai departe decat ar fi ajuns orice raza de soare.
Zbura lin, ca un balon proaspat dezlegat de piedicile meschine, si cu fiecare clipa se distanta tot mai mult de tot ce a insemnat viata . Isi vedea trecutul asternut in fata ochilor, ca o carte rasfoita , dar necitita pana la final . Ar mai fi vrut putin timp, cu toate ca nu stia ce ar fi facut cu el! Ar mai fi vrut o sansa, cu toate ca stia ca nu o merita....
Si se tot indeparta... dar simtea ca se apropie! Mai avea doar cateva greutati care o trageau usor in jos! Era atat de aproape, dar ii atarnau greu in suflet cateva pete. Si atunci , o lacrima ii brazda obrazul - o lacrima dureroasa, incinsa , acida! Ii parea rau acum ca a facut-o... dar parerile de rau nu tin locul batailor inimii!
Ramasese acolo, la un pas de liniste...